Spatiul Schengen: o metafora a acceptarii

Ieri, Parlamentul European a dat un nou semnal pozitiv prin adoptarea unei noi rezolutii prin care incurajeaza aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen. Discursurile au fost unele pline de pasiune, altele mai degraba un "hai ma, sa nu le mai dam atata bataie de cap". Dar pana la urma votul Parlamentului European a fost favorabil. Ce inseamna asta? Pe scurt, mai nimic. Parlamentul European mai daduse un aviz favorabil aderarii Romaniei la spatiul Schengen in 8 iunie. Tot ce mai ramasese (ca de altfel si acum) era votul unanim al Consiliului UE, respectiv a Statelor membre UE care participa in Schengen.

De cand se intampla discutiile pe marginea aderarii la spatiul Schengen, revin constant la intrebarea - aproape idioata, dar obsesiva - "de ce naiba ne trebuie asa de tare?". Sotul meu, amploaiat de multinationala si calator neobosit pe meleaguri de participanti la Schengen, imi spune ca pe el l-ar ajuta sa nu mai piarda timpul cu controale prin aeroporturi. E un dialog pe care il tot purtam si e singurul argument real si palpabil care il stim. Sigur, pe site-ul oficial Schengen Romania, exista lista beneficiilor. Exprimate frumos, in multe cuvinte si unele chiar complicate, beneficiile se pot reduce si acolo tot la simplul: fara controale.

Eu ma gandeam ca ar fi corect ca daca suntem cu totii membri in Uniunea Europeana, daca tot circulam intre noi numai cu buletinul (ca la creditul miraculos), atunci sa ne supunem cu totii (sau niciunul) acelorasi restrictii de securitate. Cel putin asa as fi inteles gestul prin care in 1997 acordul Schengen a fost trecut in cadrul legislativ comunitar.

Pe de alta parte insa, cele doua concepte au origini diferite, si ratiuni diferite. Sa zicem ca ii numim pe colegii nostri "familia de la serviciu". Si, sigur, le permitem o anumita libertate in ceea ce ne priveste si nu ii mai privim cu suspiciune cand vin la o tigara (asta daca nu cumva sunt responsabili pentru reducerea bugetului de cafea). Dar, totusi, nu le-am da tuturor cheia casei noastre ca sa vina cand doresc in vizita (cum am face cu familia aceea reala si apropiata).

Numai ca... situatia curenta e mai degraba ca si cand colegii de serviciu ne-ar cam cere in mod constant cheia.

Olanda si Finlanda exprima indoieli privind coruptia. "Toate criteriile tehnice sunt satisfacute si cu totii stim acest lucru, dar este important ca guvernul bulgar sa fie mai activ in explicarea situatiei unor tari. Este normal ca acestea sa aiba indoielile lor. Asa este in Uniunea Europeana, cand lucrurile se explica pas cu pas, la sfarsit totul se rezolva", a afirmat la Bruxelles presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Ceea ce demonstreaza ca de fapt criteriile tehnice au fost definite pentru a pune cumva in termeni obiectivi si masurabili ceea ce e greu de masurat: increderea. Statele participante la Schengen au o legatura de incredere. S-a mai deteriorat ea pe alocuri, au intrat si veri mai rebeli, cum e Italia. Dar e totusi o masura a increderii. As vrea foarte mult sa pot afirma si increderea se bazeaza mai degraba pe o forma de apartenenta. Ca de fapt atunci cand ne resping, ne discrimineaza. Ca e doar management de imagine ceea ce avem de facut.

Dar, desi imi doresc si eu sa nu mai trec in aeroport prin proba umilintei (desfacut toate cele de prin urechi si catarame si pe urma tot la control corporal ajung), nu pot sa zic cu fruntea sus ca a ramas doar atat: sa afle Olanda si Finlanda ce popor de treaba si de incredere suntem noi.

Imi pare rau ca nu suntem acceptati ca egali. Dar o sa cred in discursul cu conditiile tehnice indeplinite atunci cand nu ii voi mai identifica de la o posta pe ceilalti compatrioti intr-un avion, pe baza de galagie si stare de ebrietate, cand voi putea merge la Costinesti pe plaja si imi voi lasa geanta nesupravegheata pe tarm ca sa intru sa fac o baie si cand nu ma voi mai simti rusinata de cantitatea prea mica de bacsis pe care am lasat-o pedichiuristei care a omis sa-mi mai dea si restul si bonul.