Ieri, Parlamentul European a dat un nou semnal pozitiv prin adoptarea unei noi rezolutii prin care incurajeaza aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen. Discursurile au fost unele pline de pasiune, altele mai degraba un "hai ma, sa nu le mai dam atata bataie de cap". Dar pana la urma votul Parlamentului European a fost favorabil. Ce inseamna asta? Pe scurt, mai nimic. Parlamentul European mai daduse un aviz favorabil aderarii Romaniei la spatiul Schengen in 8 iunie. Tot ce mai ramasese (ca de altfel si acum) era votul unanim al Consiliului UE, respectiv a Statelor membre UE care participa in Schengen.
De cand se intampla discutiile pe marginea aderarii la spatiul Schengen, revin constant la intrebarea - aproape idioata, dar obsesiva - "de ce naiba ne trebuie asa de tare?". Sotul meu, amploaiat de multinationala si calator neobosit pe meleaguri de participanti la Schengen, imi spune ca pe el l-ar ajuta sa nu mai piarda timpul cu controale prin aeroporturi. E un dialog pe care il tot purtam si e singurul argument real si palpabil care il stim. Sigur, pe site-ul oficial Schengen Romania, exista lista beneficiilor. Exprimate frumos, in multe cuvinte si unele chiar complicate, beneficiile se pot reduce si acolo tot la simplul: fara controale.
Eu ma gandeam ca ar fi corect ca daca suntem cu totii membri in Uniunea Europeana, daca tot circulam intre noi numai cu buletinul (ca la creditul miraculos), atunci sa ne supunem cu totii (sau niciunul) acelorasi restrictii de securitate. Cel putin asa as fi inteles gestul prin care in 1997 acordul Schengen a fost trecut in cadrul legislativ comunitar.
Pe de alta parte insa, cele doua concepte au origini diferite, si ratiuni diferite. Sa zicem ca ii numim pe colegii nostri "familia de la serviciu". Si, sigur, le permitem o anumita libertate in ceea ce ne priveste si nu ii mai privim cu suspiciune cand vin la o tigara (asta daca nu cumva sunt responsabili pentru reducerea bugetului de cafea). Dar, totusi, nu le-am da tuturor cheia casei noastre ca sa vina cand doresc in vizita (cum am face cu familia aceea reala si apropiata).
Numai ca... situatia curenta e mai degraba ca si cand colegii de serviciu ne-ar cam cere in mod constant cheia.
Olanda si Finlanda exprima indoieli privind coruptia.
"Toate criteriile tehnice sunt satisfacute si cu totii stim acest lucru, dar este important ca guvernul bulgar sa fie mai activ in explicarea situatiei unor tari. Este normal ca acestea sa aiba indoielile lor. Asa este in Uniunea Europeana, cand lucrurile se explica pas cu pas, la sfarsit totul se rezolva", a afirmat la Bruxelles presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.
Ceea ce demonstreaza ca de fapt criteriile tehnice au fost definite pentru a pune cumva in termeni obiectivi si masurabili ceea ce e greu de masurat: increderea. Statele participante la Schengen au o legatura de incredere. S-a mai deteriorat ea pe alocuri, au intrat si veri mai rebeli, cum e Italia. Dar e totusi o masura a increderii.
As vrea foarte mult sa pot afirma si increderea se bazeaza mai degraba pe o forma de apartenenta. Ca de fapt atunci cand ne resping, ne discrimineaza. Ca e doar management de imagine ceea ce avem de facut.
Dar, desi imi doresc si eu sa nu mai trec in aeroport prin proba umilintei (desfacut toate cele de prin urechi si catarame si pe urma tot la control corporal ajung), nu pot sa zic cu fruntea sus ca a ramas doar atat: sa afle Olanda si Finlanda ce popor de treaba si de incredere suntem noi.
Imi pare rau ca nu suntem acceptati ca egali. Dar o sa cred in discursul cu conditiile tehnice indeplinite atunci cand nu ii voi mai identifica de la o posta pe ceilalti compatrioti intr-un avion, pe baza de galagie si stare de ebrietate, cand voi putea merge la Costinesti pe plaja si imi voi lasa geanta nesupravegheata pe tarm ca sa intru sa fac o baie si cand nu ma voi mai simti rusinata de cantitatea prea mica de bacsis pe care am lasat-o pedichiuristei care a omis sa-mi mai dea si restul si bonul.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<