search

Taxa Robin Hood pentru banci. Nu e genial, ci doar complicat

Impozit pe profit: ce trebuie sa stiti despre recuperarea pierderilor fiscale din 2024
"Acest impozit asupra sectorului financiar-bancar ar avea puterea de a strange, in fiecare an, sute de miliarde la nivel global. Acesta ar putea da un impuls vital Serviciului National de Sanatate, scolilor noastre si luptei impotriva saraciei in randul copiilor in Marea Britanie, precum si in lupta impotriva schimbarilor climatice si a saraciei din intreaga lume." (robinhoodtax.org)

Astfel isi justifica adeptii initiativei cunoscuta sub denumirea "Taxa Robin Hood" utilitatea adoptarii ei. Este vorba despre un impozit suplimentar care ar urma sa fie aplicat, in mod special si directionat, bancilor. Ideea a prins si in sanul decidentilor UE, care par decisi sa adopte o astfel de prevedere legala. Justificarea depaseste aspectul pragmatic al utilizarii acestor fonduri si face - e drept, mai voalat - si la un "temei moral": miliardele de euro profituri inregistrate de banci la nivel global din serviciile de creditare oferite persoanelor fizice par foarte mari. Aceste rezultate financiare par sa isi gaseasca cu greu o legitimitate morala chiar si in sanul unui capitalism ca cel contemporan.

Reactia publicului la aceasta propunere a fost una entuziasta. Site-ul englez www.robinhoodtax.org (The Robin Hood Tax) adunase pana in 16 martie, cand l-am accesat eu, 82.961 de suporteri ai ideii. Colectia de fani pe care a facut-o ideea taxei haiducesti, rezumata sub sloganul "Nu e complicat, ci doar genial", mi-a amintit de o gluma citita cu multi ani in urma. Pe scurt, iata snoava: Nepoteii il roaga pe bunicul Voltaire sa le spuna o poveste cu banditi. Bunicul isi drege grav vocea si isi incepe istorisirea: "Ei, dragii bunicului, au fost odata ca niciodata niste bancheri..."

Recunosc ca am incetat de multa vreme sa mai dau credit nelimitat unor idei ce se pretind simple si, prin aceasta, geniale. Am sa explic de ce. Sectorul financiar-bancar reprezinta (inca!) unul dintre motoarele de baza cu care functioneaza economia contemporana. Ca aceste institutii functioneaza dupa reguli vechi de mai bine de 2.000 de ani, cand insusi Christos alunga zarafii din templu, este iarasi adevarat. Dar nu cunoastem o alta modalitate eficienta si practica de a finanta activitati.
Banul este o marfa si ea are un pret. El se vinde si se rascumpara. Cel ce imprumuta bani vinde - practic - timp si vrea sa fie bonificat pentru acest serviciu. Pretul acestei marfi este dobanda.

Facand un pas inainte, sa spunem ca, intr-o piata libera, nimeni nu poate fixa arbitrar preturi, ci doar taxe. Cu totii stim ca, in conditii de libera concurenta, pretul unei marfi se formeaza prin cerere si oferta. La fel se intampla si cu pretul banilor, deci cu dobanda bancara. Daca autoritatilor statale, greu incercate de criza economica mondiala, li se pare astazi ca bancile au fost personajul bogat si rasfatat al lumii contemporane, ca banii castigati de acestea nu sunt pe de-a-ntregul meritati, atunci ele au toata libertatea pe care le-o confera atributele de arbitru al societatii sa incerce sa redistribuie o parte din profiturile acestora.

Intuitia mea este insa ca o astfel de masura nu va transfera spre societate efortul institutiilor bancare, ci tot pe cel al clientilor acestora. Adica, intr-un final, nu bancile vor plati taxa Robin Hood, ci tot clientii acestora. O demonstratie practica in acest sens am avut-o cu celebra OUG nr. 50/2010: bancile s-au opus din rasputeri la o multime de prevederi ale acesteia, pentru ca, in final, la votarea in Parlament a formei ei finale, sa avem impresia ca multi dintre parlamentarii romani au devenit, brusc, foarte buni cunoscatori ai greutatilor si suferintelor pe care le intampina bancile comerciale. Se intelege cum vine asta, nu?

Iata de ce cred ca Taxa Robin Hood nu este geniala, ci doar complicata. Daca voi lua un credit de la banca, n-as vrea sa mai platesc, pe langa dobanzi, comisioane si comisionase, si o taxa Robin Hood, camuflata sub denumirea vreunui comsion de intrare in banca. M-as multumi cu mult mai putin: sa stiu doar cat ma costa un credit. De aceea, as sugera decidentilor europeni sa se gandeasca la adoptarea unei norme legale mult mai simple, dar mai cinstite: un articol unic, care sa stipuleze ca pretul unei credit se exprima prin dobanda si aceasta este singura obligatie de plata a celui care imprumuta bani de la banca.

Fiti siguri ca atunci viata ar fi mai simpla, iar lacomia ar fi mult mai evidenta.

Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice