Cotatiile monedei nationale au urcat spre 4,29 lei/euro dupa primele tranzactii de miercuri, din cauza temerilor legate de criza datoriilor suverane din zona euro, sentimentul negativ fiind alimentat si de anuntul Moody"s privind reducerea ratingului Irlandei. Potrivit Mediafax, ministrii Finantelor din zona euro au admis marti, pentru prima data, ca ar putea fi nevoie ca Grecia sa intre in default (adica in incapacitate de plata) pentru a-si reduce din datorii, iar analistii si investitorii considera ca, intr-un astfel de scenariu, criza ar putea cuprinde rapid economii mai mari de la periferia zonei euro.
Dupa Irlanda, o alta veste proasta, pentru toata lumea. Costul asigurarii datoriilor statului italian impotriva intrarii in default, anunta publicatia Wall Street Journal Europe, l-a depasit pe cel calculat in cazul Bulgariei si României. Asa se face ca Fondul Monetar International a cerut zilele acestea Italiei sa ia "masuri decisive" pentru reducerea datoriei publice si considera ca planurile de reducere a deficitului bugetar cuprind asteptari prea optimiste privind impactul ajustarii fiscale asupra cresterii economice. Italia incearca sa impiedice datoria publica sa creasca peste nivelul actual, de circa 120% din PIB, a doua din zona euro ca procent dupa cea a Greciei, mai informeaza Mediafax.
Si iata ca nu am scapat de ce ne era frica! La inceputul lunii mai, Institutul National de Statistica anunta cu entuziasm ca, tehnic, Romania a iesit din recesiune, inregistrand, pentru al doilea trimestru la rand, crestere economica. Declaratiile entuziaste nu pot schimba insa realitatea asa cum am dori. Ceea ce s-a intamplat marti di miercuri pe piata valutar este un semnal extrem de grav pe care pietele financiare, acest "aparat de masura si control" al economiei reale, ni-l transmit. Criza nu doar ca nu este pe sfarsite, ci pare ca tocmai acum va incepe ce e mai rau.
Ca lucrurile stau asa pare confirmat si de reactia Bancii Nationale a Romaniei, care, spun analistii bancari, s-a abtinut sa intervina in piata valutara, data fiind perspectiva inflationista conturata in ultimele luni. Cu alte cuvinte, o interventie a BNR ar fi inoportuna si inutila in conditiile in care indicele preturilor de comsum este in crestere, fapt care nu mai justifica mentinerea unei monede "tari", supraevaluate. In plus, ar fi iarasi inutil sa incerci sa te opui acum, cu resursele financiare proprii, evolutiei valutare generale. Cel mai probabil, BNR va astepta sa vada daca panica de pe pietele valutare se va reduce sau nu in urmatoarele zile, urmand ca abia apoi sa-si reconsidere strategia de actiune.
Ultimele evolutii de pe piata valutara demonstreaza cum nu se poate mai bine ca, atunci cand in jurul tau e rau, nu te poti astepta nici tu la ceva mai bun. Primii care simt asta sunt cei care au in derulare credite in valuta, cei mai loviti fiind indraznetii care au preferat francul elvetian, care s-a apropiat de 3,70 lei. Si cand te gandesti ca acordul de imprumut incheiat cu FMI a fost incheiat (si) pentru a avea mijloacele de interventie pentru pastrarea leului in limite de fluctuatie acceptabile pentru cetatenii romani, supra-indatorati in perioada 2004-2008, amenintarile "importate" prin intermediul pietelor financiare trebuie luate tot mai in serios.
Grecia, Irlanda, Italia, Spania sunt doar cateva dintre cele mai importante economii din zona euro care se confrunta cu pericolul crizei datoriilor suverane, o situatie fara precedent. Este poate dovada ca ultima criza nu a fost luata in serios si ca guvernele lumi au sperat ca o pot depasi ca alta data, prin masuri paliative, fara sa abordeze global problematica economica. In ceea ce ne priveste pe noi, romanii, noua situatie creata de criza europeana ar trebui abordata cu mult tact si pricepere. Ar fi nevoie ca atat guvernantii cat si populatia sa inteleaga ce si cum ne mai putem permite, ce anume mai poate oferi - dar si cere - statul, cautand in acelasi timp solutiile veritabile pentru redresarea economica. Nu stiu daca acum este posibil acest lucru, uitandu-ne la poticnelile din anii trecuti in chestiuni mult mai simple, insa alta cale nu cred ca mai exista.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << ​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ​​Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<