Un 5 pentru motivare

Mihaela are 8 ani. E in clasa a treia. Saptamana trecuta, la o vizita la scoala din partea unui adult responsabil, invatatoarea ei nu stia daca Mihaela e la scoala. Presupunea ca nu e. Fata avea penarul pe banca. Stie sa citeasca bine si e capabila sa rezolve fara greseala exercitii cu "s-au" si "sau", ori altele de acelasi fel, dar a luat numai nota 5 la evaluare. A fost trista si a plans. S-a gandit ca poate ca totusi ar fi trebuit sa ia macar 7 sau 8. Temele se fac toate din culegeri la ei in clasa. Dar Mihaela nu are culegeri pentru ca ea s-a inscris la scoala acum cinci saptamani, iar culegerile s-au comandat asta-vara. Doamna invatatoare nu crede ca are de unde sa-i obtina.

In orasul lor nu mai e librarie. S-a transformat incet intr-un magazin de cadouri cu tablouri chinezesti si portelanuri si apoi a ramas de tot fara carti. Culegerile vin toate prin circuitul inchis al cadrelor didactice. Doamna invatatoare e la ultima serie de elevi inainte de pensionare, iar Mihaela e tiganca.

Imi pare rau daca cuvantul "tiganca" jigneste. Nu stiu sa-i spun altfel si nici Mihaela nu-si spune altfel. Mama ii e nasa de botez fetitei. Acum vreo saptamana, doamna directoare a chemat-o pe Mihaela in cancelarie si a certat-o. "Daca scoala din Spania nu trimite repede foaia matricola, o vor da afara! Sa treaca in clasa intai!" Mihaela a plans acasa. Parintii ei sunt in Spania si locuieste la bunici, impreuna cu fratiorul mai mic cu cinci ani si vreo doi verisori. In Spania era printre cei mai buni din clasa, dar acolo faceau altfel si acum e in urma si doar nasa o ajuta. Mama a lucrat in invatamant.

S-a dus la scoala sa intrebe de situatia fetei si a primit drept raspuns niste vorbe despre mica eleva care era sau nu era la scoala, nu-i sigur. "Si asa o sa paraseasca scoala sa se marite prin clasa a sasea, ce rost are?". "Nu stie sa citeasca, nu face fata! E foarte in urma". Daca mama a tinut-o tare pe a ei ca fata stie si ca ea face teme cate trei ore in fiecare zi cu ea, atunci doamna a schimbat registrul. Ca pe o placa de vinil, fara stresuri pentru tranzitie: "A, dar se vede ca e un copil sensibil! Are potential! Eu de-aia i-am si dat cinci, ca sa o motivez!".

In zilele urmatoare, Mihaela a iesit pentru prima data la tabla. A stiut.

Acum, printr-o acrobatie care a purtat niste culegeri din Pitesti intr-un tur rapid al Romaniei, are culegeri si poate face temele pe care le cere Doamna. Nu vrea sa faca exercitiile direct in carte, acolo unde e de bifat, ca ar vrea sa patreze cartea pentru Mario, fratele ei.

Mihaela e un copil normal care poarta in frunte eticheta de tigan. Un copil sensibil, cum bine a observat doamna. Care, departe de a putea fi motivat cu nota 5, se demoralizeaza si se pierde.
Cati dintre noi s-au motivat vreodata de nota 5? Poate ca dupa un 5 am tras mai tare, dar motivatia, reala, interna, implicarea si angajamentul nu s-au obtinut niciodata cu o pedeapsa. La fel cum oamenii nu au iesit sa fluture lopetile la indemnul premierului de a lasa lenea la o parte.

Etichetele sunt simplu de dat, dar a le purta nu e simplu. Asa cum noi ii punem eticheta Mihaelei si ne asteptam sa renunte la scoala in trei ani, asa si altii ne pun noua si nu ne place. Cu cat o eticheta e mai frecventa, cu atat ne vom purta mai mult astfel incat sa o confirmam. Pensionarii si bugetarii se plang, intelectualii cam parasesc tara, educatia si sanatatea sunt demotivate si asa mai departe.
E o invatatura utila, mai ales cand populatia acestei tari, din note mici s-a demotivat intr-atata incat a scazut cu 10% in ultimii zece ani. Un calcula matematic ne poate duce la concluzia ca in 100 de ani, ne terminam cu totii de atata motivare.