Universitare de vineri

Zice ca universitatile private au iesit dupa clasificarea de catre organismul international echidistant si de incredere (Asociatia Universitatilor Europene) in ultima categorie. Zic asta titlurile mari care vaneaza un pic de pui de scandal intr-o stire de altfel banala.

Ce relevanta are clasificarea? Adica practic ce face ea? Pai aloca de fapt loc de cercetare prin locuri la master si doctorat, acolo unde potrivit clasificarii, ramane in executie activitatea de cercetare.

Putin conteaza ca procesul in sine de clasificare n-ar trebui sa ierarhizeze. Putin conteaza ca daca doresti sa obtii o diploma de licenta, ea are teoretic (cel putin) aceeasi valoare si cand vine dintr-o institutie centrata pe educatie (ultima categorie) ca si atunci cand vine de la universitati de cercetare avansata si educatie (categoria 1). Intr-o oarecare masura, e ca atunci cand ai alege pentru copilul tau scoala cu cei mai multi olimpici internationali. La clasa, tot programa ramane baza. Olimpicii se antreneaza in programe separate de restul lumii.

Ce a iesit de fapt? A iesit din nou la suprafata frustrarea fata de invatamantul universitar privat. Frustrarea diplomelor "cumparate". E o validare a celor care au zis ca ceva nu e in regula. Ca la universitatile astea private nu se face scoala. Vocile care combat zic ca si la stat sunt in fruntea cercetatorilor unii plagiatori care pateaza onoarea.

Si unii, si altii au dreptatea lor. Exemple traite si exprimate in comentarii vorbesc si de exceptii: de oameni profesionisti care vin de la Spiru Haret, si loaze de la marile centre de cercetare avansata. cu Bac-ul buclucas, cu universitatile de ocara, Caragiale nu a fost nicicand parca mai actual.

Inainte de Revolutie, sa mergi la facultate era lucru mare. Nu la orice facultate. A fost vremea cand doctor si inginer erau mintile luminate. A fost vremea cand ASE-ul scotea lumina de sub frunti. Asa a continuat febra si dupa Revolutie. Dreptul si Stiintele Economice faceau ravagii, pana sa se umfle bula cu Politehnica, de unde iesea noua generatie de ingineri: calculatoristii.
Calitatea era certificata cumva de actualitatea specializarii. Pe urma, calitatea a trebuit sa mai ia in calcul si variabila public/privat. Iar universitatile private au cautat cantitate. Nu merge si una si alta. Asa ca in 2008, numarul mediu de studenti in invatamant privat era de 206 la un profesor, in timp ce media la stat a fost de 25. Harvard are 11/1 iar Princeton 7/1. (potrivit blogului lui Cristian Ogonas).

Cifrele, chiar daca necalculate, au fost dintotdeauna vizibile. Chiar daca performanta depinde de individ, statistica da o directie. Nu era nevoie de clasificarea universitatilor in trei categorii ca sa aflam asta.
Mai importat as zice, si mai critic, ma astept sa fie rezultatul ierarhizarii programelor universitare. Acolo unde avem programe de calitate A (cea mai buna) si programe de calitate E (cea mai slaba).

Atunci as zice poate ca e relevant sa reluam dezbaterea public vs. privat. Mai ales ca ma astept sincer mai degraba la surprize neplacute.