Utopie de vacanta. Trocul ne-ar scoate la lumina adevarului

La mijlocul acestei saptamani, chestiuni urgente m-au obligat sa plec din oras. La iesirea din Turda, "sticlarii" de pe marginea drumului, mai multi ca niciodata. La periferia orasului ardelean, in calea celor care tranziteaza orasul, ii poti intalni pe negustorii de sticlarie. Daca ai nevoie sa-ti completezi serviciul de pahare, puteai cobori si negocia: pahare de cristal, de vin sau de sampanie, joase sau inalte, cu modele sofisticate sau cu un desen minimal. Omul cu paharele iti propune un pret, tu oferi cat te lasa inima si, pe urma, pretul se face ca la piata - prin jocul cererii si ofertei.

Asta mi-a amintit de faptul ca, spre sfarsitul ultimului deceniu al secolului trecut, ne amuzam de o poveste care venea de la ucrainieni. Presa spunea ca, in acel moment, plata salariatilor se facea in podusele pe care acesteia le realizau la locul de munca. Adica, munceai la fabrica de caramizi, in ziua de salariu, conducerea fabricii te trimitea la depozit si iti dadea 400 de caramizi cu titlu de avans sau lichidare, dupa caz.

Citeam stirea si ne amuzam: inseamna ca angajatul nostru mergea la vecinul care lucra la fabrica de paine si schimba o caramida pentru doua franzele si un corn. Apoi trecea pe la varul de la abator si platea o alta caramida pentru o jumatate de kilogram de fleica proaspata... Pana acasa, aprovizionarea era facuta, iar familia stia ca a fost "zi de salariu".

Manualele de istorie spun ca astfel se realizau, la inceputul societatii umane, schimburile de produse si servicii - prin troc. Trocul este o modalitate de schimb in care actorii tranzactiei stabilesc un echivalent valoric pentru produsele lor, pe care le schimba intre ei, direct, fara medierea unei valori intermediare. Mai tarziu a aparut si valoarea intermediara, banul, care putea fi schimbata pe orice produs sau serviciu, fara a oferi un bun similar la schimb. Manualele ne spun ca aparitia banului, astazi cu o istorie multimilenara, a accelerat dezvoltarea comertului si progresul societatii umane. Odata cu aparitia banilor, produsele si serviciile si-au castigat statutul de marfa si, mai mult chiar, daca suntem de acord cu Karl Marx, insasi munca umana s-a transformat in marfa.

Si progresul acesta a continuat, tot mai spornic, pana anii trecuti. Si, ca o culme a monetizarii activitatii umane, au aparut derivativele, pachete speciale de valori monetare tranzactionate la bursa, despre care nimeni nu mai stia cu siguranta ce contin in structura lor intima. In aceste pachete cu structura eterogena se amestecau, in diverse proportii, credite ipotecare, valute si alte valori financiare, foarte apreciate de investitori si cu o curba a valorii de tranzactionare in continua crestere. Alaturi de creditele cu risc crescut din piata imobiliara americana, genul acesta de produse financiare a detonat pietele internationale financiare, provocand criza economica si financiara mondiala.

Am facut acest scurt istoric al valorilor, produselor si tranzactiilor financiare tocmai pentru a pune in lumina ceea ce cred eu ca impiedica revenirea pietelor din criza, si anume neincrederea tot mai profunda si mai de durata in valoarea monetara. O neincredere tot mai greu de vindecat, dupa cum o demonstreaza perioada lunga de criza prin care trecem si al carei final este tot mai greu de previzionat. "Banul este ochiul dracului" spune un proverb romanesc si putem citi aceasta metafora produsa de gandirea populara prin prisma provocarilor fundamentale ale crizei. Si anume, cat anume este valoare din ceea ce platim cu bani si in ce mod reuseste banul sa recompenseze munca umana. Cine cat castiga si cu ce pret?

De aceea, provocarea trocului este urmatoarea: daca ati lucra la fabrica de caramida, ce anume ati fi dispusi sa platiti cu caramizile pentru care ati muncit o luna intreaga? Oare cum ar arata ziua de lucru a bancherilor si cum s-ar mai desfasura tranzactiile bursiere? Oare incotro ar mai privi ochiul dracului?