De ce suntem mai tacuti in fata crizei decat alte popoare?

Grecii au iesit in strada, la fel si francezii, si englezii. Romanii au ramas tacuti in fata legilor austeritatii. De ce?

Poate pentru ca ne simtim cu musca pe caciula. Pentru ca stiam, aveam constiinta decontului, simteam ne va ajunge din urma pacatul de a ne fi inselat singuri. De a ne fi furat atatia ani, singuri, caciula.

Examenul de bacalaureat, cel de la titularizare, examenele pe care le da zilnic justitia si la care pierde flagrant puncte de incredere, examenele pe care le-a dat presa si le-a picat, asfaltangii, geamgii, agricultorii, cercetatorii, toti au ajuns la un moment dat sa dea dovada nepriceperii si neputintei lor.

Politicienii, oricat de multi caltabosi ar fi mancat, tot nu pot avea obrazul atat de gros incat sa nu recunoasca, macar atunci cand sunt singuri cu sine, cat de exagerata este existenta lor in conducerea unei tari. Indraznesc sa cred ca se ciupesc deseori cand se gasesc in parlament, la minister sau in delegatiile din Chima si Panama: nu le vine nici lor sa creada ca au putut insela atat de bine incat chiar sa ajunga acolo! Imaginati-va cum se inchina Gigi Becali la propria reflectie, in oglinzile de pe holurile Parlamentului European: Doamne, asta sunt chiar eu?!

Cel care face paine stie cata apa si cata sare pune. Stie cat trage la cantar si cat este diferenta dintre marfa cu taxe si marfa fara taxe.

Cel care face alcool, la fel. Cel care a ajuns sa predea in scoala, fara ca el insusi sa stie ceva, are si el, prin natura lucrurilor, constient sau nu, un soi de disconfort psihic.

Foarte multi dintre romani se simt impostori in rolurile pe care le joaca. Cei mai multi au trisat, iar cei care n-au facut-o, au inteles si ei cat de superficial incropita e lumea care s-a creat in jur, au vazut cum colegii lor sunt analfabeti cu doctorat sau avocati facuti la universitatea din Petrosani.

Romania cinstita e si desteapta: si-a dat prima seama ca asa nu va merge prea mult. Ca se va ajunge la decont, ca lucrurile evolueaza spre adevar.

Cand a venit criza, romanii nu au fost surprinsi, nici furiosi.

Impostorii se asteptau ca vor ajunge la poarta iadului, la fel si cei care i-au lasat sa triseze. Asadar, constiinta culpabilitatii si ingrijorarea reala ca tara se construia pe improvizatie, pe minciuna, pe fals, i-a facut pe romani sa rabde si sa taca.

N-au iesit ca grecii in strada, n-au dat foc guvernului si n-au spart geamurile parlamentului. Pentru ca "cei de acasa", cum ii numesc - obsesiv - televiziunile, se simt parte a problemei, stiu ca au trisat, mai mult sau mai putin, ei au pervertit valorile, au fost faptasi sau complici, dar au fost parte la tot ce s-a intimplat. Si stiu ca a venit nota de plata.

Si in fata crizei, ca si in fata democratiei, noi avem insa o contributie de originalitate: ne salvam cum putem, individual, pe principiul scapa cine poate. Trisam din nou, fentam realitatea.

Nu avem curajul colectiv de a ne salva cu totii, pe termen lung.