Deși ne-o planificăm din timp, vacanța nu se ridică întotdeauna la înălțimea așteptărilor noastre. Căutările pe Internet, vizitele la agențiile de turism, discuțiile preliminare cu operatorii se soldează adesea cu dezamăgiri profunde.
Neplăcerile apar pe tot parcursul demersurilor noastre. Atunci când considerăm că totul este aranjat și putem răsufla ușurați, ne regăsim în situația de a aștepta ore în șir să ne urcăm în mijlocul de transport prevăzut în contract (dacă avem acest noroc) și să ajungem la hotelul ales. Așa cum am spus, nu întotdeauna se întâmplă acest lucru, și exemplele sunt multiple.
În cazul de față este vorba despre sejururi pe litoralul bulgăresc, respectiv stațiunea Albena.
În afara faptului că agenția transportatoare, Virgin Tour, a comunicat de-abia cu o zi înainte ora și locul de plecare din București, deși în contractul încheiat cu Agenția de turism se stipula că această informație trebuie să parvină clientului cu cel puțin trei zile înainte de plecare, călătoria a durat nu mai puțin de 8 ore și jumătate. Adică dublu față de timpul necesar celor aproximativ 375 km.
Explicația pe care a dat-o ghidul Virgin Tour a fost că o altă agenție "i-a rugat" să ducă doi turiști în stațiunea Sunny Beach... La fel s-a întâmplat și la întoarcere, turistul fiind nevoit să aștepte, în plină furtună de praf, aproape 3 ore autocarul Virgin Tour.
375 de kilometri parcurși în 10 ore
Și problemele create de agențiile de turism nu se opresc aici. Un alt caz, absolut incredibil, s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni tot în stațiunea Albena. Potrivit sesizării scrise trimise Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, clientul a fost nevoit să aștepte nu mai puțin de două zile până când i s-a dat camera dublă plătită din București.
George Albu notează că, deși a plătit din timp sejurul, agenția de turism AA Travel a făcut rezervarea de-abia cu două zile înainte de sosirea lor. După neplăcerile create de călătoria cu Virgin Tour (care a durat 10 ore din cauza traseului ales: Giurgiu-Ruse, Varna, Sunny Beach, iarăși Varna, Nisipurile de Aur și, în final, Albena), turistul s-a regăsit în neplăcuta situație de a nu putea fi cazat.
Geamuri lipsă și mizerie
"Ajunși abia la ora 17.00 la hotel și cu o rezervare făcută de agenție cu doar două zile în urmă, deși totul era achitat de aproape o lună, hotelul nu ne-a mai putut asigura decât o așa-zisă cameră dublă. De fapt, camera situată într-un corp îndepărtat al hotelului beneficia de un rost considerabil sub ușă prin care puteau intra cu ușurință orice fel de vizitatori, o cameră și un pat ornate cu frunze, o baie mult prea mică, cu geam lipsă și în general mult prea multă mizerie.
... Am solicitat schimbarea camerei cu una dublă, așa cum ne-a fost prezentată pe site-ul agenției de turism. Solicitarea noastră nu a putut fi însă rezolvată. Deși a fost anunțată telefonic despre situație, atât de către managerul hotelului Althea, cât și de mine, răspunsul Adinei Ceadâr, directorul AA Travel, a fost că este obligatoriu să acceptăm camera dată.
De asemenea, cererea de returnare a banilor în condițiile în care nu am primit ceea ce am plătit și nici nu mi se poate oferi ceva similar a fost respinsă de către aceasta, care a închis telefonul, spunând că nu o interesează dacă refuzăm camera dată și nu avem unde sta peste noapte.
După mai bine de trei ore de discuții și telefoane date la agenția din România, fără rezultat, pentru a nu înnopta pe holul hotelului, reprezentanții hotelului ne-au pus la dispoziție un apartament cu condiția ca a doua zi să primim camera dublă pe care o plătisem. Pentru a intra în mod normal de pe holul hotelului în "apartament" se traversează o încăpere (denumită living) și se iese pe balcon, unde se află niște scări exterioare. Astfel, după ce se iese afară din hotel pe geamul din camera de la etaj se coboară prin curtea hotelului într-un demisol unde, la fel, prin ușa balconului, se pătrunde în camera unde se afla patul de dormit", informa Albu.
"Dacă nu vă convine, plecați acasă"
După ce au încercat în zadar să-și rezolve problemele cu ajutorul reprezentantului turiștilor români din Albena, Anna Valcheva - manager incoming al "Romanian Marketing", turiștii noștri au ajuns la sales-managerul Romanian Market Albena - Alina Balâi. "Aceasta a reușit să obțină asigurări concrete că în ziua următoare, pe data de 7 iulie, urma să primim camera, iar sejurul se prelungea cu încă două zile pentru a fi conform celor șapte nopți plătite.
Până la ora primirii camerei a urmat însă o noapte petrecută pe holurile hotelului, timp în care Adina Ceadâr și asociatul ei făceau glume la telefon, spunându-ne că, dacă nu ne convine, să plecăm acasă.
De vreme ce sejurul a fost prelungit cu două nopți, am solicitat agenției AA Travel reprogramarea transportului pentru sâmbătă, 14 iulie. Răspunsul Adinei Ceadâr a fost un NU categoric, aceasta refuzând de asemenea returnarea banilor plătiți pentru transport.
În condițiile în care se întrevedea o rămânere în Albena fără bani de întoarcere la dispoziție, am fost îndrumați de către reprezentantul Ambasadei României din Bulgaria să ne rugăm de românii aflați în stațiune să ne ducă acasă sau să apelăm la prieteni care să vină să ne ia, deși el, ca român aflat în Bulgaria, nu s-a oferit să facă acest gest", notează turistul.
Potrivit acestuia, deși intervenții în sensul returnării banilor de transport pentru întoarcere au fost făcute chiar și de ghidul transportatorului Virgin Tour, cât și de directorii acestei agenții, Adina Ceadâr le-a închis telefonul, spunându-le să nu-i mai bage în seamă. "Mai mult decât atât, invocând pile sus-puse, Adina Ceadâr ne-a anunțat că ne va pune pe lista neagră și ne va interzice accesul în Albena și nicio agenție de turism nu ne va mai băga în seamă", se arată în sesizarea remisă ANP.
Plângerile sunt în lucru
După întoarcerea în țară, George Albu s-a plâns Asociației pentru Protecția Consumatorului și Autorității Naționale pentru Turism. Plângerea a fost transmisă către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, care a dat-o spre soluționare Oficiului pentru Protecția Consumatorului al Municipiului București.
"Am primit sesizarea, prin fax, de la APC, la data de 25 iulie 2007. I-am înștiințat atât pe petenți, George Albu și Elena Tănase, cât și Asociația pentru Protecția Consumatorului asupra procedurilor operaționale. În termenul legal de 30 de zile se vor verifica toate aspectele sesizate de cei doi petenți, aceștia urmând a fi înștiințați în scris asupra rezultatelor controalelor", ne-a declarat Daniela Theodor, consilier al ANPC.
Potrivit aceleiași surse, chiar dacă era indicat ca petentul să se adreseze, în scris, mai întâi agenției de turism, această omisiune nu-i va împiedica pe inspectori să soluționeze corect cererea.
Agenția susține că a respectat contractul
De partea cealaltă, reprezentanții Agenției de turism susțin că au respectat literă cu literă contractul încheiat. Potrivit faxului remis redacției și semnat de directorul general al AA Travel, în urma sesizării telefonice făcute la data de 5 iulie de George Albu, care reclama întârzierea transportatorului și camera dublă standard "care nu este cea de acum un an în concepțiunea turiștilor", acestora li s-au oferit trei variante care să compenseze neplăcerile pricinuite.
"Noi doar intermediem un serviciu și nu suntem proprietarii hotelului respectiv, nu putem rezerva un anumit număr de cameră, de aceea am luat legătura cu Alfa Tour - Alfa Marina, agenția colaboratoare tour-operator pentru Bulgaria, care a trimis un reprezentant pentru a rezolva problema la fața locului. Acesta a reușit să obțină pentru turist un apartament de tip mezonet fără plată suplimentară. Turiștii au acceptat fără rezerve apartamentul pentru 05.07. Ziua următoare, pe 06.07, aceștia și-au exprimat nemulțumirea neîntemeiată față de apartament, au blocat procesul de lucru normal al hotelului", notează directorul general al AA Travel, precizând că, în urma celei de-a doua solicitări a lui George Albu, i-a oferit trei alternative, stipulate la punctele III - 3 a, b, c din contract. Directorul general notează, de asemenea, că George Albu ar fi comis o serie de infracțiuni în afara celei deja menționate: a reținut pașaportul ghidului Virgin Tour pentru trei zile și a proferat amenințări la adresa directoarei agenției, Adina Ceadâr.