Agenția Internațională a Energiei Atomice (AEIA), a primit tot mai multe proiecte prin care se prezintă posibilitatea înființării de bănci internaționale de combustibil nuclear, destinate să vină în întâmpinarea cererii crescute a interesului statelor pentru energia nucleară, fără a exista un risc de proliferare, scrie AEIA pe site-ul oficial.
AIEA a recunoscut că a primit 50 milioane de dolari din partea Statelor Unite ale Americii, cu scopul de a crea o rezervă de combustibil nuclear, dar care să intre sub subordinea AIEA. Fondurile alocate către Agenție au fost semnate spre legiferare de către președintele american George W. Bush, în data de 26 decembrie anul trecut. "S-a încercat multă vreme înființarea unui mecanism de rezerve de combustibil nuclear cu scopul de a întâmpina crearea în creștere de energie nucleară și să menținem lupta antiproliferare", a declarat directorul general al AIEA, doctor Mohamed ElBaradei. "La baza acestui mecanism va sta o bancă de asemenea combustibil, care se va afla sub auspiciile Agenției. O asemenea bancă se va baza pe criterii non-politice, non-discriminatorii și non-proliferare. Salut decizia Congresului american de a finanța un asemenea proiect și consider acțiunea Congresului ca fiind un pas înainte în ceea ce privește această chestiune. În plus, cele 50 milioane de dolari acordați de SUA aduc mai aproape termenul de înființare a acestei bănci. De asemenea, mi se pare salutară și propunerea Rusiei de a deschide o bancă de acest gen care să se afle sub controlul AIEA, dar și inițiativa Germaniei de creare a unui centru de îmbogățire a uraniului", a mai declarat acesta pentru site-ul Agenției. În ceea ce privește fondurile alocate de SUA, fostul senator american Sam Nunn, copreședinte al Organizației Nuclear Threat Initiative (NTI), organizație care este devotată luptei antiproliferare, a spus că se indică un progres în materializarea acestei inițiative de creare a unui sistem care să asigure statelor interesate combustibilul nuclear care e necesar. "O bancă internațională de combustibil nuclear, care să fie controlată de AIEA, este esențială pentru a reduce pericolul ca tehnologiile de îmbogățire care sunt folosite în scopul de a produce combustibil pentru centralele nucleare ar putea fi folosite pentru a produce material care poate fi utilizat pentru arme nucleare", a declarat Sam Nunn.
Germania are deja un plan
Germania a anunțat că a prezentat Agenției Internaționale a Energiei Atomice un proiect de bancă internațională de combustibil nuclear destinat să vină în întâmpinarea cererii crescute a interesului statelor pentru energia nucleară, fără a exista un risc de proliferare, conform AFP, citat de NewsIn.
Acest plan prevede garantarea, sub supravegherea AIEA, accesul la combustibil nuclear statelor cu obiective strict civile, conform unei prezentări a ambasadorului german Peter Gottwald, publicată pe site-ul Agenției.
Germania "respectă dreptul inalienabil al tuturor statelor de a utiliza, în mod pașnic, energia nucleară, însă avem cu toții interesul de a minimaliza riscurile de proliferare legate de dezvoltarea utilizării acestor tipuri de energie", a subliniat acesta.
Această propunere reia un proiect formulat în repetate rânduri de către directorul general al AIEA, Mohamed ElBaradei, menit a combate proliferarea nucleară.
Crearea de centre internaționale de îmbogățire a uraniului, monitorizate de către AIEA, va permite garantarea aprovizionării statelor interesate, limitând riscurile de "deturnare", afirmă Germania. Aceste centre, care vor fi conduse drept companii comerciale, vor beneficia de extrateritorialitate, urmând a fi administrate de AIEA, conform propunerii germane.
Germania a preconizat că aceste centre vor fi create în statele care practică deja procese de îmbogățire a uraniului cu scopuri comerciale, cum este cazul Germaniei, Statelor Unite ale Americii, Franței, Marii Britanii, Olandei și Rusiei. Statele-gazdă vor trebui să dispună de "infrastructură fiabilă, de o bună accesibilitate, de o stabilitate politică și un respect deplin al acordurilor de non-proliferare", a precizat Gottwald.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<