Potrivit prevederilor art. 264^1 din Codul de procedura fiscala, creditorul bugetar (ANAF) poate cesiona creantele bugetare datorate de debitorii aflati in procedura insolventei daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) pretul cesiunii este cel putin egal cu valoarea creantelor bugetare, asigurandu-se recuperarea integrala a creantelor bugetare inscrise in tabelul definitiv de creante;
b) plata pretului cesiunii si recuperarea creantelor bugetare se realizeaza intr-o perioada de maximum 3 ani de la data incheierii contractului de cesiune;
c) cesionarul justifica un interes public in vederea cesionarii creantei.
In situatia in care plata pretului cesiunii se face intr-o perioada mai mare de 30 de zile de la data incheierii contractului de cesiune, se datoreaza dobanzi.
Daca cesionarul nu plateste creditorului bugetar, la termenele prevazute in contract, pretul cesiunii, contractul de cesiune reprezinta titlu executoriu pentru creditorul bugetar.
In situatia in care exista mai multi ofertanti, cesiunea de creanta se va realiza ca urmare a unei proceduri competitive organizate de catre creditorul bugetar bazate pe criteriul celui mai mare pret al cesiunii oferit si pe al celui mai scurt termen de plata a pretului cesiunii.
Prin Ordinul 942 se aproba Procedura privind cesiunea creantelor bugetare datorate de debitorii aflati in procedura insolventei, precum si modelele formularelor utilizate in cadrul acesteia:
a) Referat privind demararea procedurii de cesiune a creantelor bugetare;
b) Anunt privind invitatia de participare la procedura competitiva organizata in vederea cesiunii creantelor bugetare;
c) Oferta pentru cesiunea creantelor bugetare;
d) Decizie privind stabilirea rezultatului selectiei cesionarului pentru recuperarea creantelor bugetare; e) Acord de principiu pentru cesiunea creantelor bugetare;
f) Referat pentru aprobarea contractului de cesiune;
g) Contract de cesiune a creantelor bugetare.
Prin justificarea unui interes public se poate intelege:
a)justificarea necesitatii cesiunii creantei in vederea mentinerii scopului pentru care cesionarul a fost autorizat/contractat de o autoritate sau institutie publica sa presteze un serviciu public si care se afla sub supravegherea si controlul unei autoritati sau institutii publice;
b) justificarea necesitatii cesiunii creantei ca fiind de interes public, in vederea rezolvarii oricaror probleme, fapte sau evenimente locale ori nationale cu semnificatie pentru viata comunitatii; c) orice alte justificari din partea cesionarului, relevante in dovedirea interesului public privind cesiunea creantei.
Baza legala: Ordinul presedintelui ANAF nr. 942 din 4 aprilie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creantelor bugetare datorate de debitorii aflati in procedura insolventei (Monitorul Oficial nr. 285 din 15 aprilie 2019)
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia <<