search
conta.ro cauta meniu
search

Casarea mijloacelor fixe: Pasi esentiali si documente necesare

In randurile urmatoare, va prezentam documentele si inregistrarea contabila pentru casare mijloace fixe complet amortizate. Pentru aceste mijloace fixe s-a luat decizia pentru a se face casarea intern, fara valori recuperabile.
 
Conform O.M.F.P. nr. 1.802/2014:
242. - (1) O imobilizare corporala trebuie scoasa din evidenta la cedare sau casare, atunci cand niciun beneficiu economic viitor nu mai este asteptat din utilizarea sa ulterioara.
 
Atentie! Trebuie sa se faca distinctie intre durata de utilizare economica (durata de viata economica utila) si durata normala de functionare (durata legala).
 
Conform prevederilor din OMFP 2861/ 2009 privind inventarierea, scoaterea din functiune a mijloacelor fixe se face cu aprobarea consiliului de administratie al agentului economic.
 
Prin casarea unui mijloc fix se intelege operatia de scoatere din functiune a activului respectiv, urmata de dezmembrarea acestuia si valorificarea partilor componente rezultate, prin vanzare sau prin folosirea in activitatea curenta a contribuabilului.
 

Casarea unui mijloc fix - procedura de urmat

Pentru casarea unui mijloc fix trebuie efectuate urmatoarele formalitati:
 
- incheierea unui proces verbal de constatare a deprecierii activului si formularea propunerii de casare cu motivarea acesteia. De regula, o astfel de constatare se efectueaza in cadrul inventarierii anuale a patrimoniului prin procesul-verbal privind rezultatele inventarierii;
- aprobarea propunerii de casare de catre administratorul/conducatorul entitatii;
- desemnarea unei comisii de casare pe baza deciziei emise de catre administratorul firmei;
- casarea efectiva si incheierea unui Proces-verbal de scoatere din functiune a mijloacelor fixe.

Scoaterea din evidenta a mijlocului fix complet amortizat  - inregistrare contabila

Inregistrarea contabila de scoatere din evidenta a mijlocului fix complet amortizat este:
281x           =        213x
Din punct de vedere al TVA, sunt incidente prevederile de la art. art. 305 alin. (4) lit. d) pct. 4 din Codul fiscal, dispozitii care prevad ca ajustarea taxei deductibile se efectueaza in situatia in care bunul de capital isi inceteaza existenta, cu exceptia cazului in care bunul de capital este casat.
 
Potrivit prevederilor pct. 79 alin. 17 din NM, casarea activelor corporale fixe (care sunt bunuri de capital in conformitate cu prevederile art. 305 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal) nu implica efectuarea de ajustari ale taxei deduse.
 
Prin casare, in sensul TVA, se intelege operatia de scoatere din functiune a activului respectiv, urmata de dezmembrarea acestuia, indiferent daca partile componente rezultate sunt sau nu sunt valorificate asadar, conform acestor prevederi nu se ajuteaza TVA la casarea mijloacelor fixe.
 
Atasam formularul Proces verbal de scoatere din functiune a mijloacelor fixe, prevazut in ordinul MFP 2634/2015 privind documentele financiar-contabile.

Raspuns oferit in luna februarie 2025 de catre specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile contabile + consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.
 
Foto: pexels.com
 

Esential pentru contabili - Monografii contabile complete



Noutati contabile 1746046800
Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici