Guvernul a decis în ședința de ieri să amâne și pentru 2008 acordarea de tichete de masă angajaților din instituțiile publice. Excepția o va reprezenta personalul din structurile finanțate prin veniturile proprii, care beneficiază de acest drept și în prezent. Decizia a fost explicată de premierul Călin Popescu Tăriceanu prin creșterea substanțială a numărului de angajați și a nivelului de salarizare, plata acestor tichete presupunând cheltuieli bugetare suplimentare de circa 1% din PIB.
"Nu există posibilități bugetare, dar angajații care primesc în prezent astfel de tichete vor beneficia în continuare. Niciunul dintre cei care primesc astăzi nu vor fi privați", a spus Tăriceanu.
Surse ministeriale au declarat luni, pentru agenția Mediafax, că Ministerul Muncii va propune Guvernului ca instituțiile publice să nu mai acorde angajaților tichete de masă în anul 2008, pentru menținerea cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor interne și internaționale, inclusiv în ceea ce privește deficitul bugetar.
Angajaților din instituțiile publice centrale și locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, cu excepția celor finanțate din venituri proprii, li se va aplica măsura de eliminare a tichetelor de masă în 2008, au arătat sursele.
Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Paul Păcuraru, a arătat că acordarea tichetelor de masă în anul 2008 ar presupune cheltuieli bugetare suplimentare semnificative, în condițiile în care în ultimii trei ani numărul personalului bugetar a crescut cu 24 la sută, iar cheltuielile de personal cu circa 97 la sută.
Sindicaliștii și-au exprimat nemulțumirea față de intenția Guvernului de a nu acorda în 2008 tichete de masă din sectorul public și au arătat că demersul va stârni "cu siguranță" reacții, în primul rând din partea angajaților afectați de această măsură.