Cea mai mare centrală pe cărbune din România
Compania belgiană Electrabel intenționează să construiască o termocentrală de 1.600 MW la Constanța, a declarat Alexandru Săndulescu, directorul direcției de politici energetice din Ministerul Economiei și Finanțelor. "Săptămâna trecută, Electrabel a trimis MEF o notificare prin care a anunțat că vrea să construiască o termocentrală pe cărbune în portul Constanța, de 2x800 MW. Este vorba de o investiție greenfield, iar acest lucru demonstrează interesul marilor producători europeni de energie pentru piața din România", a afirmat oficialul MEF. Centrala pe huilă, cu două grupuri, va avea puterea totală de 1.600 MW, primul urmând să fie pus în funcțiune în anul 2013, a declarat directorul direcției piețe de capital al Transelectrica, Răzvan Purdilă. Potrivit acestuia, dacă până în prezent, în România, centralele care funcționează pe bază de cărbune au o putere de circa 330 MW, iar grupul nuclear de la Cernavodă are puterea de 700 MW, noua capacitate va avea cele mai mari grupuri din România. Potrivit specialiștilor din piață, investiția ar putea depăși două miliarde de euro.
Electrabel vrea să se asocieze cu Termoelectrica
Conform Mediafax, oficiali ai companiei de servicii de consultanță și proiectare în domeniul energetic Tractebel Project Managers Engineers&Consultants (Trapec), reprezentanții Electrabel în România, au confirmat informația, dar nu au dorit să precizeze valoarea investiției. Intenția Electrabel se înscrie în tendința marilor companii energetice, atât românești, cât și străine, de a investi în proiecte greenfield de producere de energie electrică pe piața locală, motivate, pe de o parte, de prețul ridicat al energiei și accesul dificil la sursele de electricitate ieftină, și, pe de altă parte, de poziționarea cât mai solidă de piață. Totodată, Electrabel a depus mai multe scrisori de interes pentru asocierea cu Termoelectrica în vederea creării de companii mixte pentru producerea de energie electrică. Electrabel este una dintre companiile selectate anul trecut de autoritățile române pentru etapa negocierilor în vederea construcției reactoarelor 3 și 4 la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, dar procedura a fost reluată, iar potențialii investitori trebuie să depună noi oferte până pe 25 octombrie.
O nouă termocentrală în Mehedinți
Într-o altă ordine de idei, județul Mehedinți va avea de la 1 ianuarie 2008 încă o termocentrală, care va asigura aproape 2.000 de locuri de muncă. Directorul general al RAAN Drobeta Turnu Severin, Constantin Săceanu, a declarat că noua termocentrală, care va fi mult mai mare decât actuala, va fi construită din fonduri proprii și private pe platforma RAAN de la Halânga. "Proiectul este deja aprobat. Mai sunt de făcut câteva studii de fezabilitate, iar Severinul va mai câștiga cu acest proiect aproape 2.000 de locuri de muncă. Acesta nu este singurul proiect demarat. Odată cu punerea în folosință a acestei termocentrale, o să mă ocup de un proiect prin care să intrăm în posesia unui zăcământ de cărbune, de deschiderea unei mine proprii și de înființarea altor proiecte care să îmbunătățească nivelul de trai al severinenilor și să ducă la crearea altor locuri de muncă. Este necesar să avem propria noastră sursă de extracție de cărbune, să nu mai fim condiționați de alții", a declarat Constantin Săceanu.
Cu acest proiect, RAAN dorește să devină un jucător important pe piața românească de energie electrică. Pentru aceasta, a avut de ales între a face un împrumut ori a se asocia cu o companie puternică. S-a ales ultima variantă, până acum fiind interesate de o colaborare cu RAAN companiile Gas de France și CEZ.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<