Din partea Comisiei Europene ne-a parvenit un nou ultimatum: scoaterea grabnică a entităților economice nefiabile de pe piață printr-o nouă lege a insolvabilizării, lege care va intra în vigoare, de-altfel, de la 21 Iulie 2006.
Procedura de insolvabilizare este accelerată
Președintele Uniunii Naționale a Practicienilor de Reorganizare și Lichidare (U.N.P.R.L.), dl Arin O. Stănescu, a declarat agenției naționale de presă "Rompres", la data de 12 Iulie a.c., faptul că actuala procedură de insolvabilizare, ce duce la executarea entității economice declarate ca insolvabilă, este prea lentă fiindcă durează cca șase luni de zile, dar cu ocazia introducerii noului proiect de lege (85/2006) pentru promulgare în Parlamentul României, la data de 21 Iulie a.c., aceasta (procedura) va fi radical redusă ca durată.
Poziția creditorilor va fi reglementată
Fiindcă creditorii trebuie să aibă un statut stabil în procesul de insolvabilizare a unei entități economice, noua lege vine în întîmpinarea acestui detaliu. Astfel, președintele U.N.P.R.L. a oferit asigurări conform cărora doar administratorul sau lichidatorul și creditorul judiciar se vor putea pronunța în chestiuni ce țin de managementul entității comerciale nefiabile vizate; creditorul va putea chiar prelua societatea pentru administrarea sau vînzarea de acțiuni.
Mai mult, potrivit noii legi, debitorul dacă își va dovedi intenția tergiversantă cu privire la procesul de insolvabilizare, judecătorul poate dispune ca acesta (debitorul) să nu își mai poată exercita dreptul de propunere de planuri pentru reorganizare sau falimentare în ceea ce privește entitatea economică cu pricina. Pe de altă parte, dacă debitorul își dovedește buna-credință, solicitînd deschiderea procedurii fiindcă bancruta simpla (chiar și din neglijare) constituie infracțiune penală, judecătorul îi va acorda respectivului debitor întreaga protecție judiciară, debitorul putînd conduce entitatea economică în continuare, inclusiv avînd opțiunea și posibilitatea de a propune proiecte de redresare.
Statistici ale U.N.P.R.L.
Conform acestor statistici, anul trecut (2005) a cunoscut doar cca 11 mii de proceduri de insolvabilizare, or comparabil cu sutele de mii de entități economice înregistrate la Registrul Comerțului, nu înseamnă prea mult. De-altfel, prin stipulările legii pentru simplificarea procedurilor de înregistrare, avînd nr. 359/2004, se plănuiește scoaterea de pe piață a peste 240 de mii de entități economice - fantomă.
Comparativ cu Statele Membre (S.M.) ale Uniunii Europene (U.E.), în România doar aproape 5% din entitățile economice insolvabile românești sunt declarate asemenea de către judecători, totuși.
http://www.cdep.ro/proiecte/2006/000/20/3/leg_pl023_06.pdf
http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/20/5/leg_pl425_04.pdf
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<