Limita umanitatii

In San Francisco un om a murit pentru ca bugetele nu au mai permis pregatirea echipelor de pompieri pentru operatiuni de salvare in apa si cumpararea de echipamente de scafandru. Dezbaterea daca omul intentiona sa moara si trebuia lasat sau nu e pentru o alta poveste. Oamenii nu trebuie sa moara in vazul lumii care sta deoparte, care nu intervine. Ca pentru a sublinia momentul, fluxurile de stiri alatura acesteia pe cea a reducerilor de buget de la noi, din MAI.
Sindicalistii din politie ameninta cu proteste, dupa ce au fost anuntati printr-un document intocmit de Directia Financiara din cadrul MAI si semnat de ministrul Traian Igas le este redusa norma de hrana cu aproximativ 550 de lei, masura fiind motivata de lipsa fondurilor. Liderul Pro Lex, Vasile, Lincu, a declarat ca s-a interesat la Ministerul Administratiei si Internelor in legatura cu aceasta masura si i s-a comunicat ca masura a fost luata pentru ca nu sunt fonduri pentru plata integrala a acestor venituri.(MEDIAFAX)

Iata un exercitiu de imaginatie si un test de umanitate. Pana unde merge protestul? Sa vrei sa te razbuni pentru ca familia ta sufera in mod nedrept, e profund omenesc. Satisfactia ca am platit o nedreptate e in creierele noastre (conform studiilor neurologice recente, exista zone in creier activate de satisfactia razbunarii, chiar cu costuri personale). Si, mai ales atunci cand vina pentru ca familia ta sufera e atat de disipata si de greu de atribuit, e usor de inteles nevoia sa te razbuni pe toata lumea.

Criza in sine e greu de explicat si e impersonala. O putem pune pe umerii bancherilor care au pornit dezastrul, dar o putem pune la fel de bine pe seama ciclicitatii economice. E greu de personificat. E greu sa stii cui ai vrea sa ii platesti toate necazurile prin care treci, stresul ca fructele pentru copiii tai sunt prea scumpe, ca pestele (esential pentru dezvoltarea creierului) ar cam iesi de maine de pe lista de cumparaturi.

Statul, in schimb, guvernul, presedintele, sunt toate entitati pe care te poti razbuna. A sta deoparte din motive procedurale atunci cand un om moare poate fi si un gest prin care ii "arati" Statutului ce pateste atunci cand taie de unde nu trebuie. Si atunci? Sa ne asteptam ca si politistii nostri vor ajunge la o astfel de limita? Sa ne asteptam ca vor refuza sa intervina pentru ca nu li s-au dat bani de benzina? Faptul ca exista acest precedent, acela al pompierilor din San Francisco, pune sub semnul intrebarii valorile umane aflate mai presus de chimia creierului omenesc. Da, suntem predispusi la razbunare. Dar mai avem si farama de valori necesara ca sa ramanem umani?

Nu numai atat, martorii (neafiliati institutiilor responsabile) au asistat fara sa intervina. E o forma de a spune ca nu ii priveste. Ca sunt altii platiti pentru asta.

Economia isi urmeaza cursul si pietele fluctueaza ca asa le e rostul. Banii azi sunt, maine nu. Bunurile au valoare sau nu, dupa cum pietele le apreciaza sau le desconsidera. Dar a ne pierde umanitatea, e dintr-un film de foarte departe din viitor. Sau asa am sperat pana acum. Legatura aceasta dintre buget si protest, sau, de fapt dintre buget si efortul minim necesar (pentru ca pompierii din San Francisco nici macar nu protestau) ne invata o lectie extrem de trista: ca exista o suma de bani de la care in jos, nici macar o viata de om nu mai are valoare. De aceasta limita ma tem ca ne apropiem cu fiecare reducere de buget la mult incercatii nostri bugetari.