Va reamintim ca in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 977 din 06 decembrie 2016, a fost publicata OUG nr. 84, prin care se aduc modificari si completari Codului fiscal,cu aplicabilitate incepand cu ianuarie 2017.
Noile prevederi vizeaza in special urmatoarele:
Titlul II - "Impozitul pe profit"
Se introduc reglementari cu privire la stabilirea anului fiscal modificat, respectiv la conditiile in care, persoanele care au optat pentru un an fiscal diferit de anul calendaristic pot reveni la anul fiscal calendaristic sau pot opta pentru modificarea perioadei anului fiscal modificat.
Se abroga prevederea privind termenului pana la care este aplicabila scutirea de impozit pe profitul reinvestit, respectiv 31 decembrie 2016, si se extinde aplicarea facilitatii si asupra dreptului de utilizare a programelor informatice.
Se introduc prevederi referitoare la deducerea cheltuielilor efectuate cu pregatirea teoretica si/sau practica a elevilor in cadrul invatamantului profesional si tehnic, potrivit legii.
Se modifica prevederile actuale, in sensul diminuarii limitei capitalului social al microintreprinderilor de la 25.000 euro la 45.000 lei, pentru care se poate aplica optiunea pentru plata impozitului pe profit Titlul IV -"Impozitul pe venit"
Se includ in categoria veniturilor neimpozabile bursele, premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport, echipamente de lucru/protectie si altele asemenea primite de elevi pe parcursul invatamantului profesional si tehnic, potrivit reglementarilor legale in domeniul educatiei nationale.
Sunt considerate cheltuieli deductibile la stabilirea venitului net anual determinat in sistem real, pe baza datelor din contabilitate, cheltuielile efectuate pentru organizarea si desfasurarea invatamantului profesional si tehnic, potrivit reglementarilor legale in domeniul educatiei nationale.
Incepand cu 01 ianuarie 2017, pentru veniturile realizate in anul 2016, platitorii de venituri din salarii si asimilate salariilor nu mai depun formularul 205 - Declaratie informativa privind impozitul retinut la sursa si castigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit
De asemenea se elimina obligatia depunerii acestui formular si de catre platitorii urmatoarelor venituri:
- din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuala, din pensii, din arendare, precum si a persoanelor juridice care au obligatia calcularii, retinerii si platii impozitului datorat de persoana fizica in cazul asocierilor dintre o persoana juridica contribuabil potrivit titlului II - Impozitul pe profit sau titlului III - Impozitul pe veniturile microintreprinderilor si o persoana fizica, care au obligatia depunerii Declaratiei-112 privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit . Titlul V - "Contributii sociale obligatorii"
Includerea remuneratiei brute primite pentru activitatea prestata de zilieri in categoria veniturilor exceptate de plata contributiilor sociale obligatorii prevazute la art. 142 din Codul fiscal, in concordanta cu dispozitiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, republicata.
Reglementarea termenului de plata si de declarare a contributiilor sociale obligatorii aferente drepturilor reprezentand diferente de venituri din salarii stabilite prin lege, pentru perioade anterioare.( cum ar fi Legea nr. 85/2016 privind plata diferentelor salariale cuvenite personalului didactic din invatamantul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, fara de care, platitorii diferentelor salariale care sunt unitati de invatamant de stat finantate de la bugetul de stat, ar plati obligatii fiscale accesorii.) Titlul VII - Taxa pe valoarea adaugata:
Incepand cu 1 ianuarie 2017 se introduce regimul special pentru agricultori, persoane fizice, intreprinderi individuale sau intreprinderi familiale care efectueaza activitati/servicii agricole si care, in prezent, intampina dificultati in aplicarea regimului normal de TVA. Aplicarea regimului special presupune urmatoarele:
- agricultorii nu deduc TVA pentru achizitii, dar nici nu colecteaza TVA pentru vanzari, indiferent de plafonul realizat. in schimb, primesc o compensatie in cota forfetara pentru acoperirea taxei aferente achizitiilor, astfel incat pretul produselor agricole/ tariful serviciilor agricole sa fie degrevate de taxa.
- regimul special este optional, acestia pot opta pentru a aplica regimul normal de TVA.
- agricultorii care aplica regimul special vor fi inscrisi intr-un registru special, iar beneficiarii acestora vor avea obligatia de a mentiona achizitiile efectuate de la agricultori intr-o evidenta distincta. Cei care in prezent sunt inregistrati in scopuri de TVA pot renunta in favoarea aplicarii regimului special pentru agricultori.
- compensatia se acorda gradual in cota forfetara, pe baza unui procent de compensare de 1% in anul 2017, 4% in 2018 si 8% in anul 2019.
Se abroga prevederile referitoare la Registrul operatorilor intracomunitari(ROI).
Se suspenda, pana la data de 31 decembrie 2019, obligatia depunerii declaratiilor informative (cod 392A, 392B si 393)
Se modifica prevederile referitoare la masurile aplicabile contribuabililor care se reinregistreaza in scopuri de TVA, dupa ce inregistrarea a fost anulata de catre organele fiscale, in sensul ca:
- vor factura cu TVA catre clienti toate vanzarile pe care le-au realizat in perioada in care nu au avut cod de TVA, recuperand astfel taxa pe care au colectat-o
- pentru cumpararile aferente vanzarilor efectuate in perioada in care contribuabilii au codul anulat, vor putea deduce TVA dupa reinregistrare
- beneficiarii acestora vor putea deduce taxa aferenta cumpararilor efectuate in perioada in care furnizorul a avut codul anulat - cheltuielile inregistrate de contribuabilii inactivi si de beneficiarii acestora, vor fi luate in calcul la determinarea rezultatului fiscal privind impozitul pe profit, la reactivarea potrivit Codului de procedura fiscala, fie in perioada fiscala din anul in curs, fie prin rectificarea declaratiei de impozit pe profit a anului fiscal precedent.
Baza legala: Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 84 din 16 noiembrie 2016 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal (Monitorul Oficial nr. 977 din 06 decembrie 2016).
Sursa: AJFP Bistrita-Nasaud
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie Constituire Provizioane Clienti Neincasati
Provizioanele reprezinta o componenta importanta a evidentei contabile si sunt utilizate pentru a reflecta obligatii sau pierderi viitoare certe sau probabile. Constituirea corecta a acestora ajuta companiile sa-si gestioneze riscurile financiare si sa respecte principiul prudentei.Cand se constituie provizioanele?Provizioanele se constituie atunci cand o entitate are o obligatie curenta (legala sau implicita) generata de un eveniment trecut, iar pentru solutionarea acesteia este probabil sa fie...
vezi AICI monografia << Venituri Din Alte Surse: Tratament Fiscal si Monografie Contabila
Conform Codului Fiscal din Romania, veniturile din alte surse reprezinta o categorie fiscala distincta, in cadrul careia sunt incluse toate veniturile obtinute de persoanele fizice care nu se incadreaza in alte categorii de venituri, cum ar fi: salarii, activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, pensii, investitii etc. In acest articol vom analiza tipurile de venituri din alte surse si tratamentul lor fiscal, oferind si un exemplu de monografie contabila.Ce sunt veniturile din alte...
vezi AICI monografia << Drepturi Salariale Castigate In Instanta: Monografie Contabila Si Tratament Fiscal
Drepturile salariale castigate in instanta de catre angajati genereaza obligatii clare pentru angajatori, nu doar din punct de vedere juridic, ci si fiscal-contabil. Aceste sume trebuie tratate ca venituri salariale, impozitate si inregistrate corespunzator, inclusiv cu dobanzile legale aplicabile. In acest articol analizam regimul fiscal al acestor plati si prezentam un studiu de caz practic cu monografie contabila.Tratament fiscal si contabil drepturi salariale castigate in instantaDrepturile...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Achizitie Actiuni - Aspecte Cheie
Achizitia de actiuni reprezinta o operatiune frecventa in activitatea companiilor care doresc sa isi diversifice investitiile sau sa dobandeasca controlul asupra altor entitati. Din punct de vedere contabil, o astfel de tranzactie implica o serie de inregistrari specifice, in functie de natura actiunilor achizitionate (listate sau nelistate), scopul detinerii acestora si sursa de finantare utilizata. In acest articol prezentam principalele aspecte contabile legate de achizitia de actiuni, cu...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Ajustare TVA Stoc Marfa: Studii De Caz
Ajustarea TVA aferenta stocurilor de marfa este o operatiune contabila importanta, care trebuie tratata cu atentie pentru a respecta prevederile fiscale si a evita erorile in evidenta contabila. In acest articol, prezentam studii de caz relevante ce contin monografii contabile cu ajustarea de TVA pentru un stoc de marfa.Cand se face ajustarea de TVA?Ajustarea TVA in cazul achizitiilor de servicii si bunuri, altele decat bunurile de capital, este reglementata de art. 304 alin (1) din Codul...
vezi AICI monografia << Rentrop & Straton implineste 30 de ani! Consilier Taxe si Impozite implineste 30 de ani!
Rentrop & Straton, cea mai cunoscuta companie din Romania din domeniul informatiilor specializate, aniverseaza 30 de ani de existenta.Sunt 30 de ani in care aceasta companie mixta romano-germana a sprijinit in mod profesionist dezvoltarea sanatoasa a mediului antreprenorial, realizand peste 6.100 de produse destinate firmelor romanesti si profesionistilor din domenii vitale ale economiei: fiscalitate, contabilitate, legislatia muncii, resurse umane, protectia datelor etc.6.100 de...
vezi AICI monografia << Reevaluarea Imobilizarilor Corporale: Monografie Contabila si Aspecte Fiscale Importante
Reevaluarea imobilizarilor corporale se efectueaza pentru a reflecta in contabilitate valoarea justa a acestora, in conformitate cu realitatea economica si cu evolutiile pietei. Aceasta operatiune este necesara atunci cand exista diferente semnificative intre valoarea contabila si valoarea de piata a activelor, astfel incat situatiile financiare sa ofere o imagine fidela si relevanta pentru utilizatori. In acest articol vom prezenta aspecte cheie ce trebuie avute in vedere la aceasta operatiune...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Casare Mijloace Fixe: Cum Se Inregistreaza Scoaterea Din Uz A Activelor
Casarea mijloacelor fixe este o operatiune contabila esentiala care marcheaza scoaterea definitiva din functiune a unor active ale unei entitati, fie din cauza uzurii fizice sau morale, fie pentru ca nu mai sunt eficiente economic.In acest articol, vom prezenta aspecte cheie cu privire la procedura de casare a mijloacelor fixe si vom oferi exemple de monografii contabile.Procedura de casare a mijloacelor fixeConform prevederilor din OMFP 2861/ 2009 privind inventarierea, scoaterea din functiune...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Cesiune Actiuni si Reglementari Cheie
Cesiunea partilor sociale reprezinta transmiterea partilor sociale catre persoane care, astfel, vor dobandi calitatea de asociat. Cesiunea se realizeaza pe baza unui contract de cesiune, iar transmiterea partilor sociale trebuie inscrisa in registrul comertului. In acest articol vom prezenta aspecte fiscale esentiale si vom oferi un exemplu de monografie contabile pentru cesiunea actiunilor.Reglementari cheie cu privire la cesiunea de actiuniContractul de cesiune se va incheia intre:cedenti,...
vezi AICI monografia << Monografie Majorare Capital Social: Studii de Caz
Majorarea capitalului social inseamna cresterea valorii totale a capitalului subscris de asociati sau actionari intr-o societate. Cu alte cuvinte, este o operatiune prin care firma primeste fonduri suplimentare, care se inregistreaza oficial ca parte din capitalul sau social. In acest articol va prezentam 3 monografii contabile cu operatiunile aferente majorarii de capital social.Majorare capital social. Asociat persoana juridicaIntrebare:Va rog sa ma ajutati cu o monografie contabila pentru...
vezi AICI monografia <<