ecunosc ca ieri m-a luat prin surprindere, din nou!, fariseismul unui ministru: cel al economiei. Intr-o stire de presa, ministrul in cauza, al carui nume nici macar nu-l tin minte, ne dadea asigurari ca "Energia electrica nu se scumpeste anul acesta". Spun fariseism, pentru ca formularea corecta ar fi fost "Energia electrica nu se scumpeste inainte de alegeri". Mi-ati putea spune ca cele doua exprimari sunt echivalente, ca - in definitiv - "anul acesta" este an electoral sau anul de dinainte de alegeri.
Ei bine, in spatele acestei constatari cu aparenta neutra, se ascunde un angajament politic care sfideaza angajamentele statului roman in legatura cu apartenenta la Uniunea Europeana.
Responsabilii europeni in domeniul energiei ar trebui sa se enerveze cumplit citind aceasta promisiune a ministrului roman. Asta, pentru ca, in acest moment, impotriva Romaniei este pe cale initierea unui proceduri de incalcare a dreptului unional privind liberalizarea domeniului energetic. Cu alte cuvinte, Romania nu a liberalizat preturile, inclacand legislatia UE referitoare la piata interna a energiei prevede ca preturile sunt stabilite in principal de cerere si oferta. De asemenea, tara noastra trebuie sa ofere cadrul tehnic de realizare a exporturilor de energie in piata comuna europeana. Avertismentul european va implini in curand un an, iar ministrul economiei da astazi asigurari ca preturile vor ramane neschimbate.
Desigur, europenii sunt si ei politicieni si vor intelege miza romanilor pentru acest an: au doua ture de alegeri, locale si parlamentare. Nu se face sa scumpesti curentul si gazul cu cateva luni inainte de-a chema omul la vot. Asa ca, si noi - populatia - si ei - politicienii -, putem rasufla usurati. Anul acesta. Ce va fi la anul, vom vedea.
Asta in ceea ce priveste fariseismul. Adica, cinstit ar fi fost ca ministrul cu pricina sa ne spuna: oameni buni, noi am facut un targ cu europenii si vrem sa va facem factura la energie mare cat cea occidentala. Dar nu o facem acum, caci avem speranta ca va vom ameti sa ne mai votati o data. Ca, dupa aceea, oricum nu mai scapati si multi dintre voi veti fi nevoiti sa va luati un al doilea job ca sa puteti platiti factura la energie!
Pana atunci, sa mai observam ca liberalizarea tarifelor la electricitate pentru consumatorii casnici a fost amanata cu doi ani si se va incheia in 2017 si nu in 2015, cum se anuntase initial, au anuntat, la inceputul lunii februarie, reprezentantii Comisiei Europene si Fondului Monetar International.
In fond, asta ar insemna ca, pe langa liberalizarea exporturilor (energie electrica, gaze naturale), sa ne "liberalizam" si factura la aceste utilitati. Adica, asa cum ne-am invatat in cele doua decenii de "liberalizari", sa ne trezim cu facturi mai mari si mai piparate.
Aici trebuie precizat ca, integrandu-ne in piata comuna europeana, lucrurile nici u pot sta altfel. Atat ca, in mare noastra dorinta de a deveni parte a Uniunii Europene, nu n-am calculat corect sansele. Nu suntem pregatiti pentru asa ceva. Pentru ca, pe bune, doar "piata" ne e comuna, nu si jobul. Romania se afla in coada Europei in ceea ce priveste salariul mediu castigat. Si aceasta, in conditiile in care, o fi ea piata comuna, dar preturile pe piata noastra interna sunt, fara greseasa, mai mari decat la ele acasa.
Asa se face ca, prin liberalizarea ceruta de insistenta de conducerea UE, de resursele energetice de care dispune Romania nu va mai beneficia populatia autohtona, pentru ca avantajul competitiv pe care il reprezinta cantitea de resurse existente in subsolul tarii va fi preluat - sub forma de profituri frumoase - de companiile care se ocupa de extractie/productie si de distributie a reurselor energetice. Daca acest lucru nu vi se pare evident, incercati sa rasfoiti raportarile preliminare ale Petrom (societate cu capital majoritar austraic) pe anul trecut.
Desigur, nu liberalizarea pietei energiei este cauza decalajului de nivel de trai dintre noi si restul Europei. Ea poate fi insa cauza pastrarii si, mai mult, a accentuarii lui. A paradoxului romanesc: un popor sarac intr-o tara bogata. Si, din pacate, o tara condusa de farisei.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia <<