search

Pcuraru vrea majorarea pensiilor n avans din excedentul bugetar

Excedentul bugetului de pensii de la sfârșitul primului semestru al acestui an este luat în calcul pentru a rezolva problema grupelor de muncă și pentru majorarea în avans a pensiilor, a declarat ieri ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Paul Păcuraru, citat de Mediafax. Demnitarul a precizat că excedentul bugetului de pensii se apropie de 150 milioane de euro, iar specialiștii din Ministerul Muncii încearcă să găsească soluții pentru problema grupelor de muncă și pentru majorarea în avans a pensiilor. "În baza faptului că avem un excedent, încercăm să găsim soluții. Avem un grup de lucru care se ocupă de acest subiect și care analizează toate posibilitățile", a spus Paul Păcuraru.
Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Asigurări Sociale, Mariana Câmpeanu, a declarat că deocamdată nu a fost luată nicio decizie referitoare la majorarea în avans a pensiilor. "Avem excedent și, pe ceea ce a declarat în urmă cu două luni ministrul Muncii, există posibilitatea majorării pensiei în avans dacă nu intervin alte cauze", a explicat Câmpeanu.
Valoarea punctului de pensie a fost majorată anul trecut de Guvern cu 30%, cu începere de la 1 noiembrie 2007, și a crescut din nou de la 1 ianuarie 2008, la 581 lei. Următoarea etapă de majorare a pensiilor a fost programată pentru 1 ianuarie 2009.
Ministrul Muncii anunța, la începutul lunii aprilie, că data de majorare a pensiilor ar putea fi devansată pentru luna noiembrie sau decembrie 2008, în cazul în care excedentul la bugetul asigurărilor sociale, calculat atunci la circa 83 milioane de euro, se va menține. Potrivit lui Păcuraru, punctul de pensie ar putea să crească, din noiembrie sau decembrie 2008, de la 581 de lei la 740-760 de lei, în funcție de nivelul salariului mediu brut pe economie în 2009.
Posibilitatea majorării pensiilor înainte de termen a fost menționată, atunci, și de ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, care a arătat că decizia va fi luată în funcție de resursele bugetare.


Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice