search
conta.ro cauta meniu
search

Programul de Termoficare ateapt finanare de la Guvern

Sursa de finanțare pentru "Programul de Termoficare 2006-2009" urmează să fie stabilită de Executiv, după ce din aprilie s-a decis ca acest program să nu mai fie finanțat dintr-un credit extern ce urma să fie contractat de Guvern, au declarat surse din Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), pentru NewsIn.

"Acest program urma să fie finanțat printr-un credit guvernamental extern în valoare de 3,5 miliarde de euro. În data de 4 aprilie 2007 s-a decis însă schimbarea acestei soluții de finanțare", au explicat aceleași surse.

Oficialii MIRA au arătat că o parte din acest program poate fi finanțată și din surse private, provenind de la companiile care preiau în concesiune centrale termice de la autoritățile locale. Totodată, ei au arătat că peste 70 de localități au accesat acest program și că partea tehnică a sa este aproape finalizată, documentația fiind elaborată.

Singurele sume alocate pentru termoficare în 2007 au fost cele de la bugetul de stat, în valoare de 750 milioane de lei, pentru eficientizarea procesului de distribuție a energiei termice. Aceste fonduri se acordă însă conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 48/2004, care prevede adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice pentru populație, pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică. Secretarul executiv Mircea Toader afirmase recent că este nevoie de fonduri structurale în valoare de 4 miliarde pentru termoficare.



Esential pentru contabili - Monografii contabile complete



Noutati contabile 1748638800
Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
TOP 12 Monografii Contabile