Indiscutabil, decizia ministrului de resort de a introduce rovinieta valabila pentru o singura zi vine in avantajul transportatorului, cat si al posesorului de autoturism. Insa, in opinia operatorilor de transport, Ludovic Orban, seful MT, a incurcat prioritatile in ceea ce priveste reglementarile taxelor de drum. Astfel, oficialul se pare ca a uitat ca rovinieta pentru 3 luni nu are tarif. "Salutam introducerea taxei de drum pentru o zi, aceasta era necesara. Dar vinieta care ar avantaja cel mai mult transportatorii, cea pentru 3 luni, nu exista decat teoretic", ne-a spus Augustin Hagiu, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport.
Trei luni costaPotrivit legii, taxa de utilizare a drumurilor nationale, in sistemul de rovinieta, poate fi achitata pentru o perioada de sapte zile, 30 de zile, trei luni, sase luni sau 12 luni, doar ca rovinietele cu valabilitate 3 luni nu pot fi eliberate, deoarece pentru aceasta perioada nu este prevazut niciun tarif. Se pare ca este vorba fix de perioada a carei tarifare i-ar avantaja cel mai mult pe operatori. "Marea majoritate a flotei de transport nu lucreaza trei luni pe ani in perioada iernii, iar cu vinieta pe trei luni am reduce considerabil din costuri", a precizat reprezentantul transportatorilor. Acesta a adaugat ca operatorii si-au achizitionat roviniete valabile sase luni, in speranta ca pana in toamna se "va lamuri si problema celei de trei. Cu toate ca ne-am cam pierdut sperantele. Din 2004 am formulat 26 de adrese, atragand atentia asupra acestei probleme, si pana acum niciun rezultat", a incheiat Hagiu.
Vinieta intre Ordonanta si HotarareMinisterul Transporturilor intentioneaza sa introduca rovinieta valabila pentru o singura zi, printr-o ordonanta de urgenta sau hotarare de guvern, a declarat Ludovic Orban. "In urma cu aproximativ doua luni, cand a fost discutata in Parlament legea care reglementa regimul rovinietelor, a fost eliminat acest tip de taxa, fara sa se tina cont ca este o cerinta europeana", a afirmat Orban. El a mentionat ca Ministerul Transporturilor va initia o ordonanta de urgenta prin care sa legifereze reintroducerea rovinietei de o zi, daca Ministerul Justitiei va permite acest lucru, iar in caz contrar va fi elaborata o hotarare de guvern. Orban a mai spus ca institutia pe care o conduce va justifica elaborarea ordonantei de urgenta prin necesitatea adaptarii legislatiei romanesti la cea europeana. "Introducerea rovinietei este conforma cu regulile Uniunii Europene, astfel incat putem folosi principiul urgentei", a mai spus seful MT. Taxa de drum poate fi achitata la oficii postale, centre CEC sau ale Companiei de Drumuri, precum si la benzinarii Petrom, MOL, Rompetrol, OMV, Lukoil sau Fix Oil.
Amenzi in cazul neplatii rovinieteiCuantumul amenzilor aplicate pentru neachitarea taxei de drum va fi cuprins intre 300 de lei si 450 de lei in cazul autoturismelor, intre 1.500 si 2.500 de lei pentru microbuze, intre 3.000 lei si 4.500 de lei pentru autocare si intre 1.000 si 7.000 de lei in cazul vehiculelor destinate transportului de marfa.
Tarife pana la 930 euro pentru 12 luniPentru autovehiculele de transport marfa cu masa totala maxima admisa mai mica de 3,5 tone se achita rovinieta in functie de emisiile poluante, in valoare de 90 de euro, 78 de euro sau 60 de euro. Taxa de drum pentru autovehiculele cu masa totala maxima admisa cuprinsa intre 3,5 tone si 7 tone este cuprinsa intre 210 de euro si 240 de euro, in timp ce la camioanele de peste 7 tone, dar mai mici de 12 tone, valoarea rovinietei va fi cuprinsa intre 420 de euro si 540 de euro, in acord cu nivelul emisiilor poluante. In functie de masa totala maxima autorizata, numarul de axe si emisiile poluante, posesorii de camioane grele achita o taxa cuprinsa intre 450 de euro si 576 de euro (pentru camioanele cu cel mult trei axe), respectiv intre 750 de euro si 930 de euro pentru vehiculele cu cel putin patru axe.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<