search
conta.ro cauta meniu
search

UE ofer dou opiuni pentru descentralizarea energetic

Uniunea Europeană va oferi două opțiuni radicale grupurilor europene pentru a-și separa diviziile de producție și distribuție de energie, reiese dintr-o copie a proiectului de lege deținută de AFP. Bruxelles a făcut cunoscută de la începutul anului dorința ca diviziile companiilor de energie să se separe, dar majoritatea statelor europene și-au arătat dezacordul față de această propunere.

Textul directivei se concentrează pe ideea Comisiei Europene: dislocarea concentrării verticale a anumitor grupuri energetice ale Uniunii Europene, care își desfășoară activitatea atât în domeniul producției de electricitate și gaze naturale, cât și în sectorul distribuției, transmite NewsIn.

Dacă un producător european de energie deține propria rețea de transport, va putea, conform UE, să fie confruntat cu două posibilități: cedarea acestei rețele sau divizarea capitalului celor două activități. În acest caz, compania va trebui să pună bazele unei rețele de transport care să funcționeze total independent. Astfel, nu vor mai putea fi luate decizii strategice privind activitățile grupului.

"Uniunea Europeană nu poate garanta niciunei companii din cadrul UE dreptul de a vinde electricitate în cadrul unui stat membru, fără a fi victimă a discriminării sau dezavantajelor", afirmă proiectul de directivă, obținut prin intermediul unei surse apropiate de dosar.

Comisia Europeană este de părere că marile grupuri energetice europene nu sunt îndemnate să investească în mod adecvat în propriile rețele. Trebuie, în concluzie, "eliminată propensiunea lor structurală de a lua măsuri discriminatorii față de rivalii acestora", afirmă textul.

Directiva adaugă însă o clauză de reciprocitate. Aceasta stipulează că Executivul european va putea să se opună pătrunderii pe piețele Uniunii Europene a grupurilor energetice noneuropene care nu se vor supune acestor reglementări. Comisia Europeană va prezenta acest proiect de lege, care poate fi încă modificat, la data de 19 septembrie.




Esential pentru contabili - Monografii contabile complete



Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
TOP 12 Monografii Contabile