Prețul uleiului a crescut cu 80% în ultimul an din cauza costurilor cu materia primă, care s-au dublat în acest interval, iar evoluția prețurilor în 2008 va depinde de suprafața cultivată cu floarea-soarelui și de producția obținută, a declarat, ieri, pentru NewsIn, Viorel Zichil. "Costurile cu materia primă din recolta 2007 s-au dublat față de recolta din 2006. Dacă floarea-soarelui din recolta 2006 se vindea cu 0,7 lei pe kilogram, acum prețul sare de 1,4 lei. Este normal ca dublarea costurilor cu materia primă să se reflecte în prețul uleiului", a spus președintele patronatului din industria uleiului, Viorel Zichil.
Acesta a precizat că dublarea costurilor pentru materia primă a majorat prețul uleiului cu aproximativ 80% în interval de un an. "Nu se poate estima evoluția prețului până la sfârșitul anului. Totul depinde de suprafața însămânțată în această primăvară, chiar dacă nu e sigur că o producție bună înseamnă automat și scăderea prețului la materia primă. Totuși, prețul uleiului nu se va ridica foarte mult în perioada următoare", a menționat Zichil.
Potrivit președintelui LAPAR, Marcel Cucu, producătorii agricoli au vândut floarea-soarelui cu cel mult 0,9 lei pe kilogram, în toamna anului trecut. "Niciun producător agricol nu mai are floarea-soarelui, ei au vândut în toamnă, cu cel mult 0,9 lei pe kilogram. Acum floarea-soarelui se găsește la depozitari și, probabil, de aici pleacă un preț mai mare. E adevărat că și pe piața mondială prețul a crescut, dar a fost o speculație a celor care au cumpărat floarea-soarelui în toamnă, au depozitat și acum vând", a spus Cucu.
Președintele FNPAR, Viorel Matei, a declarat că fermierii nu au primit nicio formă de sprijin financiar și nu pot suporta costurile pentru înființarea culturilor agricole pe întreaga suprafață estimată pentru 2008, iar cele mai afectate producții vor fi cele de porumb și de floarea-soarelui.
Potrivit datelor furnizate de MADR, anul trecut s-a cultivat cu floarea-soarelui o suprafață de 885.341 hectare. Seceta a diminuat producția, astfel încât s-au obținut doar 539.376 tone, cu o producție medie de 676 kilograme la hectar. Pentru acest an, MADR estimează o producție de 1,6 mil. tone de floarea-soarelui, în cazul "unui an agricol normal", estimarea finală fiind realizată în luna august
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<