Exista stipulat in vreo lege faptul ca daca ai fost administratorul unei societati care a dat faliment nu mai poti fi administrator la alta societate?
#121
Postat 28 March 2011 - 04:32 PM
Exista stipulat in vreo lege faptul ca daca ai fost administratorul unei societati care a dat faliment nu mai poti fi administrator la alta societate?
#122
Postat 29 March 2011 - 08:07 PM
Art. 6. - (1) Semnatarii actului constitutiv, precum și persoanele care au un rol determinant în constituirea societății sunt considerați fondatori.
(2) Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sau pentru cele prevăzute de prezenta lege, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 73.1. - Persoanele care, potrivit art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere și ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.
OUG 46/2001 privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale, publicat in MO 347/25.05.2009
Ordonanta Guvernului nr.75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2. - (1) In cazierul fiscal se tine evidenta persoanelor fizice si juridice, precum si a asociatilor, actionarilor si reprezentantilor legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara, denumiti in continuare contribuabili.
(2) In cazierul fiscal al persoanelor fizice si juridice se inscriu si:
a) atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilita prin decizie a organului fiscal competent ramasa definitiva in sistemul cailor administrative de atac sau prin hotarare judecatoreasca, dupa caz;
b) inactivitatea fiscala, declarata potrivit legii.
3. La articolul 8, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
"(3) Judecatorul delegat, instantele si organele competente nu dispun, respectiv nu autorizeaza operatiunile prevazute la alin. (1), in cazul in care in cazierul fiscal exista inscrise fapte de natura penala si/sau fapte prevazute la art. 2 alin. (2)."
Dupa cum prevede art. 8 alin. (3) din OG 75/ 2001, republicata, in cazul existentei unor inscrieri in cazierul fiscal, judecatorul delegat, instantele si organele competente nu dispun, respectiv nu autorizeaza ur?ma?toa?rele operatiuni:
(a) infiintarea societatilor comerciale, a societatilor cooperative si a cooperativelor agricole, de catre asociati, actionari si reprezentantii legali desemnati
Cazierul fiscal este un mijloc de evidenta si urmarire a disciplinei financiare a contribuabililor. In cazierul fiscal se tine evidenta persoanelor fizice si juridice, precum si a asociatilor, actionarilor si reprezentantilor legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale sau cele care privesc disciplina financiara
Aceasta postare a fost editata de Lexiroxi: 29 March 2011 - 08:12 PM
#123
Postat 30 March 2011 - 07:51 AM
Multumesc mult inca o data!
#124
Postat 29 May 2011 - 09:17 PM
Am cateva nelamuriri si as fi foarte recunoascatoare daca m-ati ajuta. De curand o cunostinta a deschis o firma (SC ...SRL, neplatitoare de TVA). Singurul angajat din firma sunt eu, pe postul de economist (studii superioare economice) cu contract de 2 ore. Ma ocup impreuna cu o contabila de contabilitatea societatii (ea doar ma ajuta), iar actele si declaratiile sunt semnate de administrator (nu detine studii superioare economice, nu e angajat al firmei si nu are nici un contract). In fisa postului pe langa atributiile de evidenta contabila, e trecut si rol de manager si dreptul de a numi in firma persoane pt diferite functii.
- As vrea sa-mi spuneti ce raspundere am avand rol de manager, sau de ce nu s-a trecut administratorul pe el ca si manager?(ar trebui sa isi faca angajarea pt asta?) de ex azi a fost nevoie sa semnez un ordin de deplasare(delegatie) pt o calatorie in interesul firmei,pe care e nevoie sa o faca administratorul...el nu avea dreptul sa semneze?
- In cazul unui control cine raspunde de evidenta contabila, daca aceasta se tine de mine (primind ajutor din partea unui contabil) si actele sunt semnate de administrator? (care nu stie o boaba de conta).
#125
Postat 30 May 2011 - 08:50 AM
Administratorul, chiar daca nu este angajat, raspunde de conducerea firmei. El semneaza orice act in care trebuie sa semneze conducatorul, reprezentantul legal. El poate delega unele din sarcinile sale mai putin importante altor persoane, de regula conducatori de nivelul 2, daca acestia au cunostintele necesare.
In ce priveste termenul de manager, el este destul de neclar daca nu se specifica si ce fel de manager: manager de proiect, manager financiar-contabil etc. Daca codul COR nu este unul de manager, degeaba scrie in fisa postului. Degeaba scrie ca ai atributii de manager daca nu si detaliaza aceste atributii. In fisa postului trebuie detaliate atributiile functiei din CIM (a codului COR) si eventuale alte atributii suplimentare. Trebuie sa se scrie corect ce ai de facut si de ce raspunzi. Trebuie o fisa a postului mai clara, mai detaliata, mai pe atributii.
#126
Postat 05 June 2011 - 08:36 PM
#127
Postat 13 June 2011 - 03:59 PM
Multumesc anticipat !!!
#128
Postat 19 June 2011 - 08:52 AM
Daca emiterea facturilor catre sc, e necesara pentru activitatea firmei poate taia , dar cu respectarea codului comercial ( ex: sa nu factureze produsul x care pe piata e 50 ron la 100-150 ron ).
#129
Postat 21 June 2011 - 11:57 AM
Sunt membru nou pe site-ul acesta si v-as ruga daca ma puteti ajuta cu o problema. Un administrator strain trebuie sa urmeze niste cursuri de limba romana si m-ar interesa daca isi poate deduce taxa de formare profesionala. In codul fiscal art. 21 alin. 2 lit. h) se refera doar la angajati si salariati. Ordonanta 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor se refera tot la angajati si salariati.
Dar nu gasesc nicio baza legala pentru administratori. Teoretic, administratorul isi deduce multe cheltuieli in interesul societatii. Dar m-ar interesa daca si aceasta taxa.
V-as fi foarte recunoscatoare daca m-ati ajuta
Multumesc mult !
#130
Postat 07 September 2011 - 01:11 PM
Este o firma care are 2 asociati, ei fiind si administratori. Firma se ocupa cu instalatii tehnice. Este posibil ca administratorii sa faca munca fizica sau e nevoie de un angajat pe post de instalator?
Va multumesc anticipat
#131
Postat 07 September 2011 - 01:24 PM
molnar andrea, la 07 September 2011 - 01:11 PM, a spus:
Este o firma care are 2 asociati, ei fiind si administratori. Firma se ocupa cu instalatii tehnice. Este posibil ca administratorii sa faca munca fizica sau e nevoie de un angajat pe post de instalator?
Va multumesc anticipat
Firma nu are obligatia sa angajeze instalator , asociatii pot sa munceasca pana crapa...
#132
Postat 16 September 2011 - 09:59 AM
Am si eu o problema, sper sa puteti sa ma ajutati. Este o firma care isi incheie activitatea la sfarsitul lunii. Firma numai are datorii, nici bunuri. Asociatii nu mai vor sa auda de firma , nu vor sa finanteze nici macar inchiderea firmei. Ca administratorul sa nu ramana legat de firma au zis ca semneaza revocarea lui dar nu o sa numeasca alt administrator, lasand ca sa fie pronuntat dizolvarea de ONRC.
Intrebarea mea ar fi , daca este posibil doar revocarea prin Hotarare AGA a administratorului?
Daca nu, atunci ce posibilitati are administratorul sa iasa din societatea asta?
Tinand cont ca renunta la chirie si inceteaza activitatea, Cf Legii SC art.237 (1),lit.c - Administratorul este tras la raspundere?
"(1) La cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii in cazurile in care:
c) societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au disparut ori nu au domiciliul cunoscut sau resedinta cunoscuta;"
Va multumesc anticipat
#133
Postat 16 September 2011 - 02:42 PM
In principiu nu se poate revoca un administrator fara numirea altuia. La Registrul Comertului nu cred se va accepta revocarea fara alta numire. Administratorul este numit in statut, care nu se poate schimba decat prin AGA+Registrul Comertului.
Desigur ca administratorul poate sa-si dea demisia cu un preaviz de 90 zile (sau cum e convenit in statut sau in contractul de mandat), perioada dupa care nu mai raspunde.
Netrecerea in insolventa a unei firme care e in stare de insolventa se penalizeaza (banesc) asa ca nefinantarea insolventei s-ar putea sa-i coste mai mult decat i-ar fi costat insolventa.
#134
Postat 17 September 2011 - 06:05 PM
topice unite !
#135
Postat 22 November 2011 - 07:35 AM
#136
Postat 22 November 2011 - 05:14 PM
#137
Postat 24 November 2011 - 09:41 AM
mihaela_cva, la 22 November 2011 - 05:14 PM, a spus:
#138
Postat 16 August 2012 - 08:24 AM
Am rugamintea sa ma indrumati in urmatoarea situatie:
Un cetatean strain nerezident deschide o firma in Ro impreuna cu un asociat roman ( 10% parti sociale) , acesta din urma fiind si administrator. Dupa un timp, administratorul doreste sa renunte, drept pentru care intocmesc un document prin care este suspendat pe o perioada de 4 ani, toate obligatiile fiind tranferate catre asociatul majoritar.
Au trecut cei 4 ani, firma nu are activitate, nu se depun declaratii, bilant,ar avea si ceva datorii fiscale... cetateanul roman nu stie mare lucru despre soarta ei.
Intrebare: La expirarea celor 4 ani, cetateanul roman redevine automat administrator? Acesta doreste sa iasa definitiv din afacere si vrea sa stie care este raspunderea sa in cazul datoriilor fiscale, avind in vedere ca practic timp de 4 ani nu a avut nici o treaba cu subiectul si ce este de facut in situatia data. Firma poate sa fie autodizolvata, avind in vedere ca nu are activitate de citva ani?
Multumesc
Similar Topics
Topic | Forum | Deschis de | Statistici | Ultima postare | |
---|---|---|---|---|---|
OMF 4268/2022 privind principalele aspecte legate de intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor, ... |
Noutati legislatie | Otilia Alupei |
|
||
ORDIN Nr. 4291/2022pentru reglementarea unor aspecte contabile |
Noutati legislatie | Otilia Alupei |
|
||
emitere factura catre firma din SUA |
Contabilitate PFA | mihaci |
|
||
fisa postului - CONSTRUCTII SI INSTALATIIdiverse fise de post din acest domeniu |
FISA POSTULUI | Welcome |
|
||
OMF 85/2022 privind principalele aspecte legate de intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor ... |
Bilanturi | Otilia Alupei |
|
1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi